Zumzet murgiu

Lino, uitai Tesla în clopotniță! Lina auzi ce spune bărbatu-său, Ștefan, dar nu zise nimic; era miezul nopții. Cu mișcări grăbite, puțin nesigure, bunicul a ieșit din așternut și, sumar cum era îmbrăcat, a pornit către clopotniță. Nu era departe. Când se apropie de locul unde se afla clădirea cu pricina, a rămas țintuit locului. Pe lanțul de mijloc al gardului de lângă clopotniță, înălțată într-un echilibru nefiresc, stătea o făptură despletită, într-un veșmânt alb, lung, cu ochii sclipindu-i în luna plină ce ilumina difuz scena. A dat să facă un pas în față spre bină, dar s-a pomenit alergând înapoi către casă, cu un elan de care nu avea prea multă cunoștință. A intrat tiptil înapoi în țoală, fără să scoată un cuvânt... Dimineața, în drum spre lucru, la clopotnița de lângă biserica cimitirului, mintea i se limpezi deodată și își aminti de vorbăria satului în legătură cu fata vecinei de lângă clopotniță. Oara, pe numele său mic, adolescentă, ieșea uneori din casă în nopțile cu lună plină și se preumbla pe unde nu gândeai; cică era lunatică. Ajungând la binaua în lucru, Ștefan o întâlni pe Leana lui Bildir, mergând de mână cu fiică-sa, Oara, către școală. Copila întoarse capul spre Ștefan și merse așa până nu se mai văzură. Tesla nu mai era în locul unde o lăsase; zăcea pe pragul clopotniței, parcă obosită de noaptea lungă cu lună plină.