Vederea celui mai bun pastrator — Ella Leynard

Tipetele pescarusilor acest ceva adaugat in tipetele pescarusilor sa fie oare si bucurie pentru venirea soarelui verii? Tipatul este cel invatat la malul marii, ecoul lui razbate acum in vazduhul orasului care da peste cu esecurile noastre si fum. Bucurestiul ar putea foarte bine fi luat drept parasit daca nu ar fi atatea fantome pe strazi zi si noapte, nu mai pleaca, au devenit chiriasii caselor ale caror ferestre si usi au fost scoase de mult pentru ca sfarsitul sa le ajunga mai repede, locul sa le ia colosi de beton fara gratie, proiectati fara nici un loc pentru inimile proprietarilor, dar, care, ei insisi, cel mai probabil nu au inimi, poate alta rasa populeaza orasul, umbla inca travestiti in oameni. acest ceva adaugat in glasurile pescarusilor sa fie, oare, ceva ce noi inca n-am aflat? Poeta Ella Leynard a surprins publicul in ultimii doi-trei ani cu o multime de volume, poezie si proza, ca si cu o prezenta sustinuta in presa literara. Vederea celui mai bun pastrator este cea mai recenta si probabil cea mai valoroasa dintre cartile sale. In versurile autoarei se vede o intrecere intre natura ei sensibila si chiar visatoare si dorinta de precizie, de rigoare, ce provine din instinctul critic. Cele doua tendinte se echilibreaza. Dubiul, care este firesc ratiunii, anuleaza pornirile lirismului expansiv. Nu cred ca singuratatea insasi se simte mai singura decat mine, isi relativizeaza poeta tentatia patetismului. Din ponderarea exceselor, rezulta o poezie matura si interesanta. - Horia Garbea