Stropi De Iubire — Nicolae Paraschiv

In capitolul Cartea a 5-a, intitulata Simfonii de iubire, se afla si poema Povestea unei frunze. I-am spus poema din mai multe motive, adica poema trebuie sa fie o cantare, de intindere mare, sa desfasoare tablouri vaste de natura, ilustrative planurilor lirice, sa aiba o anume simetrie compozitionala si masura metrica sa fie fastuoasa. In fine, poema devine, de fapt, o ampla alegorie, nu de tipul fabulei sau al basmului, legendei si chiar baladei, ci una foarte specifica, bine definita de simbolisti,sti. Se inrudeste cu poemul, dar nu se suprapune. Poema e in primul rand o cantare, deci se apropie de cantec, de romanta, de poveste cantata. Adica le insumeaza pe toate acestea. Si, ca orice cantare, n-are cum sa nu te emotioneze, sa nu-ti sensibilizeze sufletul. Cred ca celebre sunt poemele macedonskiene, indeosebi Noaptea de Mai. Evident ca domina lirismul, subiectul e doar un pretext pentru desfasurarea trairilor lirice. Si Frunza domnului Paraschiv se personifica, devine fiinta graitoare, povestea ei devine povestea ta, povestea mea - cum ar zice Minulescu, de ale carui incantatii lirice dl. Paraschiv nu e strain. Pe tiparul poemei sunt elaborate mai toate piesele acestui volum, incepand chiar cu prima: Elegie pentru un sarut, dar pe dimensiuni mai mari sau mai mici la fel merg si celelalte, autorul ramanand credincios formei clasice a poeziei si mesajului ei nemuritor. Partea inovatoare - mai ales sub aspect metaforic - tine de alt timp literar si de alta gandire poetica. Dar proiectia in astral e bine condusa in multe locuri si motivul frunzei - ce vine de la romantici, Heine a cantat atat de sensibil frunza de tei - asemanatoare inimii dar nu si Eminescu al nostru?, il aflam ca simbol in multe poeme. - lon Topolog Popescu membru al Uniunii Scriitorilor din Romania