Pluta

Un baiat, Nicky, isi petrece vacanta la bunica sa, intr-un orasel indepartat. Copii cu care sa se joace nu prea sunt pe acolo si nici pe bunica n-o cunoaste bine. Ce-o sa faca toata vara singur? Casa bunicii e pe malul unui rau lat si linistit, cu ape pline de pesti, vidre si testoase. Pe malurile sale impadurite cutreiera vulpi si ratoni, iepuri si caprioare. Deasupra apelor si padurii, pasari de toate felurile strabat cerul incoace si-ncolo. Raul e maret si plin de viata. Nu-i de mirare ca baiatul e fermecat, mai ales cand, de cine stie unde, apare o pluta veche. Scandurile ei uscate de soare sunt acoperite de o multime de desene cu animale si pasari. Sunt facute in creta sau in creion. Dar de cine si cand? Si pluta, de unde vine? Povestea lui Jim LaMarche nu este numai despre o vara extraordinara petrecuta de un copil pe malul unui rau, impreuna cu bunica sa care picteaza, sculpteaza si pescuieste. Nici joaca subacvatica printre vidre si pesti, nici salvarea unui pui de caprioara, nici sariturile spectaculoase in apa nu sunt cele mai importante lucruri care se petrec in carte. Adevarata minune este ca, inspirat de desenele de pe scandurile plutei, facute de bunica in copilarie, Nicky incepe si el sa deseneze si o face foarte bine. Isi descopera vocatia: desenul il face fericit si asta vrea sa faca toata viata. E un moment esential pe care nu toti oamenii au sansa sa-l traiasca. Sa-i ajutam si sa-i incurajam cat mai mult pe copii sa-si descopere talentele si sa-si urmeze pasiunile, ne spune Jim LaMarche prin aceasta amintire din propria copilarie - e calea spre o viata implinita. \n \n Jim LaMarche, cu cuvintele sale... Este amuzant cum s-au petrecut lucrurile. N-am fost unul dintre acei copii cu o viziune clara asupra viitorului, care stiu de la cinci ani ca vor fi scriitori sau medici sau artisti. Mi-a placut sa desenez, dar tuturor copiilor pe care-i stiam le placea. Sa fiu artist nici nu-mi trecea prin cap pe atunci. Ceea ce-mi doream sa fiu, in ordinea preferintelor, era: magician, medic, preot (pana cand am aflat ca, la noi, nu se pot casatori) si schior de performanta. Intotdeauna mi-a placut sa creez ceva nou si, atunci cand incepeam un proiect care-mi placea, ma tineam de el. Odata, cand aveam cinci sau sase ani, am taiat dintr-o panza veche cateva mii de bucati in forma de pana, pe care apoi am incercat sa le lipesc pe trupul meu pricajit. Multa vreme dupa aceea am fost convins ca as fi putut zbura cu adevarat de pe veranda daca as fi avut un lipici mai bun. Altadata, am scos lut din campul din spatele casei si am modelat o multime de animale pe care le-am uscat la soare, apoi le-am pictat cat de realist am putut. Am construit o mica grota din ciment, am avut o colectie de fosile, mi-am facut singur mocasini din bucati vechi de piele gasite in pivnita si multe altele. Am crescut in micul oras Kewaskum din Wisconsin, SUA, oras al carui suflet era raul Milwaukee. Vara ma plimbam cu pluta pe el si inotam. Iarna patinam in lungul lui kilometri intregi. Primavara si toamna, tata ne ducea in excursii cu canoea si admiram in tacere malurile strabatute de caprioare, ratoni sau vulpi si pajistile cu mii de starci si gaste salbatice. Si aproape tot anul pescuiam. Am inceput sa studiez biologia la Universitatea din Wisconsin, dar curand - nu sunt sigur cand anume sau de ce - am trecut la arta. Totusi, inca nu stiam ca am sa devin un artist profesionist. Intre timp, m-am alaturat VISTA (Volunteers in Service to America) si m-am mutat la