Patologii — Andreas Erotokritos

Poeziile din Patologii tipa cu disperare, incearca sa planga inecat, pe masura ce spectrul mortii se apropie. Inainte chiar de a se descompune corpul, sufletul se descompune in cioburi de speranta iluzorie, de amintiri izolate, de simtiri si trairi, in incercarea zadarnica in ultimele clipe macar de a trai ("de a trai!", asa cum ar repeta hotarat subiectul poetic al unei poezii din Erotikon). Dincolo de ideea de moarte ca atare, volumul evoca patru agenti prin care ea ne loveste, mentionati aici, pentru a nu le rosti numele complet, doar cu initialele: C, C, D si D. Acestia sunt patru ingeri (mult prea) familiari omului contemporan, sunt "frumosii heruvimi ai mortii", sunt patru "patologii" care dezintegreaza fizicul si constientul si care ne dezumanizeaza violent, luandu-ne treptat tot ce ne defineste ca fiinta. Inlocuind vointa prin inertie, curajul prin lasitate, frumusetea prin slutenie si mutilare si lasandu-ne un singur lucru: speranta ca mai exista ceva dincolo. Poate ca "dupa intuneric, frig, coaste si teste… El este" (Omul Pi, "Este").