Dinu Lipatti

Ascultand interpretarile lui Lipatti, fie in muzica baroca (Bach sau Scarlatti), in cea romantica (Chopin, Schubert, Liszt, Grieg, Schumann), in cea impresionista (Ravel), in cea moderna (Enescu, Bartok), ai de cele mai multe ori senzatia ca nu poti clinti niciun sunet de la locul sau, ca fiecare nuanta de intensitate sau culoare, fiecare valoare ritmica, fiecare frazare nu poate suna decat asa cum a realizat-o el. Bach este olimpian si spiritualizat, cu o maxima limpezime a vocilor, dar si cu o sensibilitate venita din adancul sufletesc. Mozart are ingenuitatea si firescul exprimate cu o paleta dinamica de cea mai subtila varietate. In partiturile moderne, inclusiv in cele proprii, Lipatti face lumina in conglomeratele si complicatele meandre sonore, realizand prin precizie si bogatie coloristica, ce nu o data evoca timbrurile instrumentelor orchestrei, nu un limbaj dur si sec, ci unul cu vibratie emotionala si forta de captare. Enescu a subliniat faptul ca Lipatti i-a inteles perfect intentiile si i-a interpretat lucrarile ca nimeni altul. Un punct culminant in arta lipattiana il reprezinta insa interpretarea muzicii lui Chopin, si, asa cum a explicat prof. Dragos Tanasescu, aici [...] el evoca, in acelasi timp, polifonia lui Bach, perlajul preclasicilor, puritatea lui Mozart sau chiar dramatismul beethovenian. Aceasta nu este o denaturare a sentimentului romantic, ci dimpotriva, o mai completa si filozofica cuprindere a acestuia. In totul, Lipatti a reusit acel echilibru perfect intre gandire si sensibilitate, intre rigoare si libertate, intre claritate si densitate, ceea ce a asigurat viabilitatea si modernitatea viziunii sale artistice peste decenii. Daca inregistrarile pe care ni le-a lasat mostenire au ramas repere ale pianisticii secolului XX, conceptiile sale despre muzica, concep-tiile morale, lupta eroica pe care a dus-o impotriva bolii ce-l macina se pot constitui astazi in modele demne de urmat. Lipatti canta asa cum era - spun toti cei care l-au cunoscut, subliniind armonia intre artist si om. - Olga Grigorescu