Chivotele ecumenice ale lui Petru Rares si modelul lor ceresc

Chivotele ecumenice ale lui Petru Rares si modelul lor ceresc -- sau despre cele trei "intrari In Europa" ale neamului romanesc \n \n Pentru a putea descoperi motivatia profunda a ridicarii unei serii Intregi de chivote ecumenice, programate In mod deliberat de ctitori sa simbolizeze arhitectonic si iconografic aspectul, functia si vocatia transcedentala a cerescului edificiu de sorginte spirituala, din vedenia Sf. Nifon al Constantianei, trebuie cunoscuta, fie si sumar, biografia institutionalizarii vietii bisericesti In Romania, In mod special In Moldova si In tinuturile Invecinate si, decurgand direct din aceasta, cadrul si principalele trasaturi ale mentalitatii ecleziale ale ctitorilor. \n \n Imaginea comuna asupra Moldovei acelei Intinse perioade de timp este a unui teritoriu aproape pustiu, chipurile, netocmit politic si religios, populat incert de o romanime haotica, dominata la fel de haotic de cumani si cu o configuratie confesionala vaga si fluida, depinzand de vigoarea, mai mare sau mai mica, a navalitorului barbar sau confesional! Putinele documente de care dispunem ne informeaza ca pamantul Moldovei ancestrale, ca de altfel si al tarii Romanesti, care, pana In preajma schismei de la 1054 si, potrivit lui Iorga, erau ambele "acoperite de mlastini si paduri, iar cele cateva sate ascunse In poiene nu erau In stare sa atate pofta de cucerire a nimanui; Incat (...) trebuie sa spunem ca raza culturii mai Inalte se opria cu totul la hotarele noastre" (N. Iorga/Istoria Bisericii Romanesti/1928/pag.20), devenise In secolul XII, sporind masiv Inspre mijlocul celui de-al XIII-lea, tinta unei puternice colonizari catolice, lucrata la Inceput cu zel dominican, pentru ca, Incepand cu 1297, sa fie preluata de fervoarea si tenacitatea prozelitismului franciscan. \n \n In realitate, ravna misionara a Apusului crestin a primit totusi o replica, pe cat de insolita, pe atat de eficace si imposibil de anihilat, din partea unor pustnici romani, traind In locuri singuratice, dar care erau frecvent vizitati, atat de credinciosi bastinasi cat si de ierarhi sau de demnitari apartinand neamurilor straine, Invecinate. Potrivit lui Iorga, acesti "egumeni-vladici", In majoritatea cazurilor necanonici, perpetuand tipologia crestin-orientala, bizantina, dar cu legaturi destul de sporadice cu Constantinopolul postschismatic, se bucurau In randul poporului credincios de o imensa notorietate. In acele vremuri tulburi, puterea acestor episcopi-egumeni underground reusise, In lipsa unor institutii oficiale ecleziastice si statale, sa tina In mana si ordinea statala, si cea religioasa: "Crestinism fara episcopi canonici a fost cu putinta aici chiar si peste o mie de ani de la aceste timpuri Intunecoase, deci cu atat mai mult atuncea: religie prinsa de la o bucata de vreme In forme stricte si sfinte, imutabile si eterne, el a putut trai, In anumite locuri si Imprejurari, pana foarte tarziu si fara ele. Darul hirotoniei, "punerii mainilor" asupra preotilor si darul sfintirii lacasurilor sfinte - sarcina cercetarii lor are mai putina Insemnatate si se lasa dese ori la o parte - le exercitau atunci preoti mai batrani si singurateci, calugari vestiti pentru evlavia lor. In acest timp, de altminterea, episcopii, al caror nume e nou - cei vechi ziceau piscup si, slavoneste, Vladica, "stapan" - se alegeau, cum se stie, de cetatenii unui oras, de poporanii unei biserici, si ei puteau fi ridicati oricand din randurile mirenilor, fara a fi sfintiti macar In forme canonic