Casa surprizelor — Mihaela Stanciu

Noul volum de poezie semnat de Mihaela Stanciu este impregnat de talentul si forta autoarei, trasaturi evidente ale fiecareia dintre cartile sale, dar si de o puternica nostalgie. Copilaria bintuie ca o fantoma nelinistita casa surprizelor in care totul a devenit cunoscut, dar nelinistea de altadata se lasa retraita intens. Poeta isi cauta cu o sensibilitate dureroasa angoasele altei virste dorm intr-o casa mare si nu ma mai sperie nimic/ nu mai e o casa a surprizelor/ de unde am iesit tirindu-ma in genunchi. Le regaseste cu voluptate trista in versuri simple, dar impresionante. Daca este adevarat ca nu marul poeziilor din carte este cel al anilor autoarei, textele ei apar marcate de o tinerete vibranta pe care are puterea sa si-o pastreze. - Horia Garbea Ciucas ne aruncam in bataia vintului \n ca ursii ce ne batusera carare \n si le stricam amprentele \n cu privirea incremenita la virful tinta \n cit vezi cu ochii ai putea sa taci \n cind te despart citeva ore de lumea care freamata \n a Sarbatoarea Invierii \n cu oua rosii si carnuri patrunse de aroma vinului \n cit vezi cu ochii ai putea sa simti Lumina \n care a rasarit din El si nu va disparea niciodata \n aici nu bat clopotele, aici bate vintul \n si in clatinarea din bataia lui ingenunchezi \n ratezi un virf montan, \n dar nu uiti de tinta unei chemari \n ce poarta lumina iubirii Lui