Calea bucuriei — Iustin Moraru

Scrise pe "malul apusului", poemele din noul volum semnat de Iustin Moraru surprind prin numitorul comun la care sunt aduse. Poetul e octogenar (la barbati se poate spune varsta!), dar paseste ferm pe calea bucuriei. Jubilatie, beatitudine, euforie la varsta psalmistului? De ce nu?! Bucuria e altceva decat fericirea, sinonimia celor doi termeni nu e perfecta. Bucuria tine de individ, fericirea de societate, de pozitia ta in cadrul ei. Poti fi bucuros din multe motive, cel mai important fiind constiinta de a fi, de a trai tu, ca om, intr-o lume trecatoare. A vedea lumina rasaritului inca o data, intr-o noua zi, a te scalda in apa raului, a contempla izbanda firului de iarba asupra asfaltului greu, a intrezari germinatia, a observa cu ochi dilatati de atentie freamatul frunzelor, odiseea florilor, zbuciumul norilor, a numara "petalele zilelor", a avea amintiri (ciresul din ograda parinteasca, tatal, iubita) sunt motive de bucurie. Cine face toate acestea si nu se lasa doborat de invazia umbrei poate spune: Sunt! Ergo sum! - Ioan Adam Calea bucuriei este drumul firesc al vietii, care stie, dintotdeauna, sa gaseasca o continuare, sapandu-si albie noua prin muntele de steril al circumstantelor potrivnice. Firul de iarba strabatand asfaltul! Samanta luminii din suflet inaltandu-si lujerul fraged al razei, prin norii vremelnici, pana in clarul divin al cerului vesnic de deasupra! Filonul de aur curat, din noi, din fiecare, in jurul caruia ni se structureaza fiinta si asteptarea. - Iustin Moraru