Adamclisi — George V. Grigore

Cand a venit intunericul sfarsitului de timp oamenii nu au stiu ce sa faca. Cei scapati ca prin minune de judecata titanilor ce au zguduit planeta erau ingroziti si isi asteptau sfarsitul. Atunci au aparut oamenii unui popor din ultimul Ram al Pomului Vietii, cel jupuit de crengi, si i-au adunat pe toti in Aria si i-au hranit, oferindu-le linistitea unui camin, pamant si apa. Planeta a inceput sa isi revina din cataclism si muntii nu se mai miscau, iar marile nu se mai clatinau precum caldarile. A aparut Ziurelul de Ziua si incet, incet, oamenii au vazut ca le este bine. Ramurile Pomul Vietii au reinceput sa creasca. Semintiile salvate au pornit apoi spre locurile natale. Dar, chiar daca s-au restabilit pe vechile Ior locuri, din cand in cand mai treceau pe aici, ca sa le multumeasca celor care locuiau aceste pamanturi ale inceputului de lume, ale zidirii, si le aduceau daruri de aur si turme de animale. De aceea tezaurul de la Sarmisegetusa Regia era atat de mare si a devenit atat de dorit de Imperiul fara scrupule. Era cumva un tezaur international. Cei salvati au mai construit si o Biserica a Omului Salvat la Adamclisi, multumindu-le inca o data Getilor de Aur primordiali si Bisericii lor initiatice. Cand Imperiul a trecut prin sabie LocuI Salvarii Gradina Maicii Domnului, s-au adunat cu totii si au batut sute de ani la poarta Romei fara incetare, pana au daramat-o. Acum ne sunt iarasi targuite ieftin comorile tarii si ale poporului. Cine ne va mai veni in ajutor? Sau va veni din nou o Judecata de Apoi ca sa se stie unde este asezat Scaunul lui Dumnezeu? \n