Ziua care nu mai vine niciodata se numeste maine — Codrina Tomov

Dialog in familie (intre Ildiko Gabos & Serban Foarta) \n Intr-o frumoasa (dar prea rece) dupa-masa de inceput de iunie, citeam „cu creionul si hartia” in mana prozele Codrinei si... radeam. Intrigat de marea veselie din camera de alaturi, intra consortul meu, Serban. S: Ce faci? Eu: Scriu. S: Ce scrii? Eu: O prefata. S: Cum asa? Te-ai apucat si de critica literara? Eu: Nu. Dar cartea asta a Codrinei e surprinzator de captivanta! Nu degeaba a castigat acel premiu! S: Ce premiu? Eu: A participat la concursul „Implineste un Vis”, lansat de Editura Universitara din Bucuresti, alegandu-se cu premiul II la sectiunea „Proza scurta”. S: Dupa cate vad, Codrina e mereu surprinzatoare. Nu de mult, ne-a surprins si cu pictura ei. Eu: ...iar acum, cu aceste proze scurte, ba chiar ultrascurte. Cat despre picturile ei, „asta e alta poveste”, ca sa evoc laitmotivul cu care se termina multe din prozele sale. Dupa cum mi-a povestit, cica a tot desenat cu mare placere pana pe la cinci-sase ani, dar apoi s-a reinventat. A reluat penelul relativ recent, in urma unui curs de pictura intuitiva de o zi cu Gina Dragomir. Apoi, citez din ea, „am urmat cursuri saptamanale de pictura pentru amatori, cu artistii plastici profesionisti Dana Simionescu si Andrei Marian Moga, in ultimii doi ani. Am participat si la doua expozitii de grup, cu colegii...” Uita-te pe pagina ei de FB, sa vezi ce reusite sunt! Compozitia, cromatica, stilul, si celelalte. Tu ai sti sa spui mai multe. S: Si mai multe ar sti chiar ea sa spuna, pentru ca nu toti pictorii stiu sa o faca; dovada – comentariile, mai mult sau mai putin flatante la propriile mele zugraveli. Privesc un mic album de reproduceri al Codrinei si sunt tot mai incantat de compozitiile ei. E drept, regimul propriu al acestora este eclectic, cum este si normal pe cele dintai trepte ale scarii de urcat. Eclectic, dar cu o nota personala accentuata atunci cand compozitia e nu una impusa de canoane, ci libera, empatica, spontana. Eu: Picteaza mai mult portrete decat peisaje. Oricum, figura umana apare mereu in picturile ei. S: Aceste picturi pot fi taxate, pe alocuri, drept expresioniste, sau, dimpotriva, feerice, de un orfism imponderabil, diafan, a la sagalnicul Chagall ori a la Marie Laurencin, una din muzele lui Apollinaire. Eu: Adica, mai cu seama, fete cu nasul in vant, cu parul in vant, cu parul-padure, cantabil si verde, cu diademe de flori... De fapt, o serie din povestirile ei sunt de-a dreptul o galerie de portrete. Ochi de pictor, mana de scriitor as zice. S: Si viceversa, daca nu te superi!