Zapada pe umerii Adelinei — Ovidiu Baron

Daca aceasta carte ar vorbi despre cel care i-a dat nastere si, implicit, despre ea, ar putea-o face imprumutand vocea unuia dintre personaje si ar spune cam asa: La urma urmei, tu traiesti foarte intens povestea scrisa, nu? Cuvintele sunt carne, sunt sange, frazele tale sunt corpuri. Acum ai o clona din cuvinte dupa chipul si asemanarea mea, un amalgam de fraze lungi din care se intrupeaza, ai acolo sangele meu, carnea mea, surasul, sprancenele, gesturile, ezitarile, jocul, vocea mea. As mai adauga ca Ovidiu Baron propune un roman dens, in care fantasticul si realul cauta se vorbeasca si laolalta, si canon, si imprumutandu-si cuvinte ori stari, despre dragoste, reactia la ea si lumi diferite, ce se contopesc una in alta si se reinventeaza una din alta. - Robert Serban Un flux narativ scurtcircuitat de reflexe crepuscular-fantasmatice strabate problematica unui eros cu doua chipuri, precum ale mitologicului Ianus, unul intors spre un trecut halucinant, straniu, celalalt indreptat spre un prezent tulburator, pulsatil. Ovidiu Baron ne ofera o naratiune densa, magmatica, un periplu nevralgic si sincopat intre atunci si acum, pe firul subtire, tot mai subtire al intamplarilor, al devenirilor si al distantarilor care, nod dupa alt nod, leaga trecutul de prezent. O scriitura fermecatoare, alerta, care se afla, in permanenta, sub sevraj poetic. Insa, inainte de toate, seva melancolica a evocarii, clocotitoare, vascularizeaza destinul personajului, pentru care memoria devine o cutie de rezonanta a imaginatiei si a sensibilitatii. - Savu Popa