Vara tarzie — Luiz Ruffato

Exista doua moduri de a te simti singur, explica filosoful roman Emil Cioran. Primul e sa te simti singur in lume, iar al doilea, poate cel mai dramatic, este sa simti singuratatea lumii. Ruffato face din Oseias un arhetip al omului contemporan: pierdut si invizibil in mijlocul unui vartej de obligatii morale. (...) Odata cu trecerea timpului, protagonistul se afunda in nisipurile miscatoare ale memoriei. El nu traieste ceea ce vede, ci este prins intre sobrietatea vremurilor trecute si paroxismul anxietatii pentru ceea ce il asteapta. Singura veriga reala care poate lega timpul si spatiul este Ligia, sora care s-a sinucis cu mult timp in urma si a carei fantoma bantuie inca intreaga familie. Asemenea lui Don Quijote, ceea ce il misca sunt cauzele pierdute, tot ceea ce nu se poate schimba. Viitorul este un fel de idee suspendata, care asteapta o rezolvare, chiar tarzie. In mijlocul acestui haos, Luiz Ruffato reuseste sa construiasca un roman senzorial de o mare acuitate. Simtim ceea ce simt personajele, ne este frig, foame, frica sau suntem disperati. - escotilha \n \n Traducere din limba portugheza de Isabel Lazar.