Tinutul blanurilor — Jules Verne

In 1859, locotenentul Jasper Hobson si alti membri ai Companiei din Golful Hudson primesc misiunea de a infiinta un fort la nord de paralela de 70º, dincolo de cercul polar. Ei calatoresc prin Teritoriile de Nordvest ale Canadei, catre Capul Bathurst care patrunde in Oceanul Arctic. Zona in care ajung este foarte bogata in animale si resurse naturale, iar Hobson si insotitorii sai pun aici bazele fortului pe care il numesc Fortul Sperantei. Totul pare a merge perfect, pana cand producerea unui cutremur pare sa dea peste cap legile fizicii: o eclipsa totala de Soare se dovedeste a fi doar una partiala, iar mareea nu mai este perceputa. In cele din urma, ocupantii Fortului Sperantei isi dau seama de faptul ca acest cap ales de ei nu este format din pamant, ci este un aisberg pe care cutremurul l-a separat de banchiza si acum pluteste in deriva spre sud. Hobson face masuratori zilnice pentru a stabili pozitia aisbergului, ale carui dimensiuni se reduc continuu din cauza patrunderii in zone cu apa mai calda. Dupa ce traverseaza Stramtoarea Bering, aisbergul ajunge la o ultima insula din Aleutine, Blejnic. Pescarii indigeni ii ajuta sa se salveze si, de pe acea insula, toti ocupantii fortului calatoresc catre New Arkhangelsk, revenind apoi acasa.