Sa ma intorc Acasa — Alexandra Svet

• Continuarea volumului Floarea din Asfalt \n \n Astazi as imbraca-o pe Mariuca in costum popular, i-as pune opincute, o broboada rosie cu flori, o bundita groasa si as sui-o intr-o sanie trasa de doi cai albi. Cu bundite si ei. I-as mangaia nasucul rosu, m-as bucura sa o vad cum rade stirba si i-as spune despre neamul meu frumos si despre Domnul Iisus. I-as canta colinde in timp ce sania ne-ar duce, ne-ar tot duce... Am lasa in goana noastra campii, dealuri, munti si sate cuminti, frumos impodobite de sarbatoare, asteptand cu emotie nasterea ce ne-a daruit indumnezeirea. Am ajunge poate acasa chiar in Ajun, sa le facem mamei si tatei bucurie; parca ii vad, nu si-ar mai vedea capul de treaba sa nu ne lipseasca nimic. Ar veni la noi prietenele mele cu copiii, imbracati toti in costumele traditionale, cu pieptarele lor pe care e desenat Raiul, ne-ar canta colinde invatate din batrani si am adormi apoi amandoua, invelite in bucuria Craciunului, acasa. \n Sau poate ca nu o sa ajungem acasa in Ajun. Poate ca o sa ne cantam colindele altundeva, in cealalta Romanie risipita prin lume, alaturi de toti cei care plang in pumn pentru ca sunt si anul acesta departe de casa. Poate ca anul acesta vom face Craciunul in cealalta Romanie, rupta, trista, ratacinda, flamanda, de afara. Afara, romanii plang, rad, canta colinde, isi boteaza copiii, se cununa, mor. Sunt unii, multi, care nici macar morti nu mai ajung acasa pentru ca nu au rudele bani sa ii aduca inapoi. Poate ca la ei ne va duce anul acesta sania... Poate ca anul acesta trebuie sa intelegem cu adevarat ce inseamna "dorul" si ce inseamna dragostea de tara. Caci parca niciodata nu mi-am iubit mai mult tara decat atunci cand am fost intr-o sanie trasa de doi caluti albi, care nu ma duce acasa in ajun de Craciun cu Mariuca.