Rochiile pierdute ale Italiei

• Medalia de Aur a Florida Writers Association \n \n La mijlocul secolului al XIX-lea, poeta Christina Rossetti face o călătorie în Italia, acolo unde tatăl ei își petrecuse tinerețea și unde avusese un rol important în unificarea țării. Încercând să se elibereze de constrângerile societății britanice patriarhale și aflând iubirea și libertatea mult căutate pe tărâmul strămoșilor ei, Christina descoperă secrete din viața tatălui său care îi vor marca existența. Astfel, confruntată cu trecutul familiei, precum și cu propria identitate, poeta traversează un șir întreg de evenimente la care cititorul e invitat să ia parte alături de protagonistă. Un secol mai târziu, Marianne sosește din America într-o țară devastată de război și aflată în ruină, la invitația unei vechi prietene din Verona. Aceasta o roagă să o ajute la organizarea unei expoziții pornind de la trei rochii descoperite întâmplător într-un vechi cufăr, alături de o scrisoare ce pare să-i fie adresată Christinei Rossetti. Marianne, încă îndoliată de moartea recentă a soțului ei, calcă pe urmele poetei și intră astfel într-un labirint de minciuni, crime și trădări, simțind totodată o legătură profundă cu cea care, cu un secol în urmă, își căuta, la fel ca ea, liniștea interioară. Fiecare rochie poartă greutatea și senzația trupului femeii care a îmbrăcat‑o odată. O amprentă a existenței sale. Indiferent de câte ori lucrasem cu haine vechi, niciodată nu mă obișnuisem cu senzația acelui prim moment când le țineam în mână, când simțeam textura materialului și inhalam parfumul ființei vii care le îmbrăcase cândva. Și mereu mai era ceva, o mică pată sau un tiv deșirat, ce depunea mărturie despre un eveniment de mult uitat, aproape imposibil de descifrat. - M. A. McLaughlin \n \n Traducere din limba engleză de Ralu Conțiu.