Radacinile Vesniciei — Ioan Chirila

Eseurile cuprinse in acest volum sunt rodul unei cautari continue a sfinteniei, mai intai in Scripturi, apoi in oameni si, nu in ultimul rand, in experienta concreta a vietii. Aceste cugetari latreutice au fost scrise pe rand, vreme de douazeci de ani (1990-2010), in Renasterea, periodicul Arhiepiscopiei Clujului. Le-am randuit in trei mari trepte. In prima dintre acestea am concentrat atentia asupra Sfantului lui Dumnezeu, Izvorul sfinteniei noastre. L-am vazut intrupat de la Duhul Sfant, nascut din Fecioara, adorat de pastori, slavit de ingeri, preamarit de magi, vestit de Botezator, rastignit de oameni, inviat ca marturie, inaltat intru slava, pnevmatizat si transfigurat la chip. Am surprins prin aceasta taina mantuirii noastre si, implicit, chemarea de a-I fi asemenea. Cea de-a doua treapta a fost dedicata luptei duhovnicesti pe care omul trebuie sa o poarte atunci cand doreste sa ajunga de la chip la asemanarea cu Protochipul sau. Am evocat chipurile celor care l-au cautat neincetat pe Dumnezeu, de la Saul din Tars, care a vazut Lumina lumii in drum spre Damasc, pana la Olivier Clement, cel ai carui "ochi de foc" stau marturie a umplerii fapturii de focul Cincizecimic. Printre barbatii ilustri, a caror pilda ne indeamna Sfanta Scriptura sa o urmam (Evr 13, 7), i-am mentionat pe Nicolae Steinhardt, mitropolitul Bartolomeu, Philippe Nouzille s.a. Ultima treapta este in sine o pledoarie pentru sfintenia vietii, atat in familie, cat si in monahism. Ambele sunt menite sa-l sfinteasca pe om si sa-l aseze intr-un dialog viu cu Cuvantul care ne sfinteste pe toti (Evr 2, 11), care ramane cu noi pana la sfarsitul veacurilor (Mt 28, 20). M-au uimit mereu vietile paradoxale ale sfintilor, uneori chiar ma faceau sa alunec in clevetire. Si totusi, uimirea se transforma adesea in vrajire, in cucerire. Mintea tanara si zglobie aluneca uneori in visari spre acele inalturi... sa amintesc doar despre jocurile copilariei in care incercam sa ridic bordeie, sa caut pesteri, sa ma cocot in copaci, visand la stalpnici. Toate au vremea lor, fapt pentru care aceste eseuri scrise peste timp sunt cuvinte de rascumparare a clipelor de ratacire, printr-o latreutica speciala a sfinteniei. Nu cutezam sa-i caut pe sfinti printre cei vii, ii stiam acolo, sus, privindu-ne cu drag si, de aceea, prin codri cantandu-i, le trimiteam ecoul si ce minunat se inalta! Acum am incercat sa ridic putin mantia de pe taina sfinteniei lor si sa ma incant de stralucirea ei, caci da, ea este lumina din Lumina si din Dumnezeu adevarat, Dumnezeu prin har. Sfintii sunt marturia vie a lucrarii minunate pe care Hristos, Fiul lui Dumnezeu inomenit, o savarseste tainic, zi de zi, cu fiecare dintre noi. Pe toti ne cheama la hristificare! Tuturor ne ofera sansa de a fi asemenea Lui, de a vietui prin faptele noastre bune in cer, chiar daca zilnic pasim alaturi de semenii nostri. Cei care se fac ascultatori dumnezeiestii chemari se umplu de har, lasandu-se patrunsi de energiile ceresti pana cand ajung sa fie una cu Dumnezeu, in gand, in cuvant, in fapta si in vointa. Desi raman printre oameni, sfintii sunt cuprinsi cu totul in Dumnezeu. Ei sunt exemplele vii ale stralucirii taborice; ei sunt lumina lui Hristos care ajunge sa lumineze tuturor. Acestia sunt cei care ne imbie sa ne apropiem si sa vedem cat de bun este Domnul! (Ps 33, 8) - Pr. Ioan Chirila \n Ioan Chirila este preot profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca. A studiat te