Postmodernism — Sorin Parvu

Dictionar de Postmodernism. Monografii si corespondente tematice \n \n Acest dictionar , dintr-un proiect mult mai amplu , prezinta monografii ale unor termeni care, daca nu au fost inventati chiar de postmoderni, au facut o cariera spectaculoasa in postmodernism. si intr-un caz si in altul ne-a interesat perceptia deosebitoare, iar ea, asezata intr-o inductie diacronica, conlucreaza la definirea unui curent inca in desfasurare, care a strabatut deja "trepte" precum: Alegoria, Dialogismul, Era Varsatorului, Fabulatia, Identitatea, Inteligenta artificiala, Intertextualitatea, Metafizica, Politicul, Postmodernismul, Scriitura, Subiectul, Textul. \n Elemente noi s-au impus in definirea epocii noastre. Avintul economiei globale, socialismul de piata libera, uniformizarea stilurilor de viata, nationalismul cultural, miscarea ecologica si cea feminista, renasterea religioasa, expansiunea artelor, diminutia etatismului sint citeva dintre marile tendinte (megatrends) definite de analisti ca semnificative pentru acest final de secol si de mileniu [1]. In planul culturii, cele mai vii dezbateri pun in cauza rationalismul excesiv care a dominat lumea moderna. Un postmodernism, sesizabil mai intii in artele spatiului, extins apoi in filosofie si alte domenii, se insinueaza progresiv, reunind trasaturi la fel de variate pe cit de aporetice: ideologie neoconservatoare, spirit parodic, cinism, neglijenta stilistica, privilegierea imaginilor, confuzia dintre prezent si trecut, atitudine nihilista etc. [2]. Se simte nevoia unei explicatii coerente pentru acea parte de noutate esentiala, dincolo de care schimbarile produse in mentalitati, gindire, atitudini ramin fara noima. Mai toti analistii sint de acord ca ceva important s-a petrecut de la un timp si ca acest ceva are nevoie de un nume, fie si numai pentru a stimula analize, interpretari, explicatii. In zona istoriografiei, interesul s-a deplasat de la istoria sociala spre istoria mentalitatilor, de la istoria structurala la istoria vietii cotidiene, de la o macroistorie stimulata de stiintele sociale la o microistorie ce se sprijina pe antropologia culturala [3]. Sint mutatii pe care istoricii au cautat sa le motiveze prin schimbarile de paradigma produse intr-un orizont mai vast, cum sugerase deja T. S. Kuhn pentru ansamblul stiintelor [4], schimbari existente si in discursul istoric [5]. S-a facut apel totodata si la alte strategii explicative, intemeiate pe conflicte ideologice (ca in schemele binare conservator-progresist, dreapta-stinga), generatie, scoli etc.