Pedagogia comunicarii

Poate cea mai prezenta dintre temele aflate in dezbaterea parintilor si profesorilor este aceea a (re)definirii continue. Nu a fost niciodata usor de obtinut consensul asupra sintagmei care defineste un univers in stare de continua devenire, asa cum este cel al copilului, dar cu atit mai dificil este acum cind, prin multiple mijloace de comunicare in masa ori de interventie comunitara, imaginea principalelor institutii educative - scoala si familia - a suferit transformari radicale, impunindu-li-se reguli care le deschid si le cer transparenta, acolo unde erau autonome si suverane, dar le si confera mai multa valoare ca elemente componente ale unui sistem educativ tot mai coerent si mai bine articulat. Responsabilitatea scolii si familiei nu mai este indeajuns pentru a da socoteala de reusitele generatiilor in plan profesional si social. Multitudinea interdependentelor face ca cele doua institutii sa piarda din autonomie, dar sa si sa cedeze din raspundere altor centre socializatoare, cu putere educogena. Volumul de fata ilustreaza atit multiplele interactiuni cit si efectele diverse, la nivelul elevilor si profesorilor. A vorbi despre agresivitate ca fenomen cu semnificatii strict negative si, mai ales, ca exclusiv dependent de subiectul devenit agresiv este un demers limitativ, cel putin din perspectiva educatiei. Ca urmare, volumul are in vedere structurile psihologice fundamentale si, pe acest temei, mediul de formare a conduitelor agresive. Operatia de identificare a principalilor responsabili ai acestor atitudini si comportamente este realizata in capitolul I, in care se demonstreaza ca, inainte de orice, exista agresivitatea indiferentei tuturor actorilor educatiei. Copilul creste in medii la nivelul carora indiferenta este cel mai mare dusman al educatiei pentru toleranta, pentru respectul de sine si de celalalt, al educatiei pentru drepturile inalienabile ale omului si mediului. Adolescentul nu mai crede in onestitatea familiei sale, in promisiunile decidentilor din plan educativ - ale politicienilor si ale contractelor sociale -, avind experientele directe si/sau indirecte ale nerespectarii si neasumarii lor responsabile. Capitolul al II-lea investigheaza conduitele agresive ale elevilor la nivelul scolii, abordind diferentiat principalele lor forme de manifestare: vandalismul scolar si violentele scolare. Prezentarea cauzalitatii, a tipologiilor si aspectelor specifice de manifestare ale acestor doua conduite este in masura sa evidentieze complexitatea acestor fenomene si, in acelasi timp, sa schiteze cadrul de actiune si strategiile ameliorarii. Vandalismul si violentele scolare sint prezentate din perspectiva psihologica, pedagogica, economica si sociala, imbracind forme de manifestare fizica, verbala, psihologica si simbolica. Desi nu se ignora factorii extrascolari, cu rolul lor special in etiologia conduitelor agresive din scoala, capitolul se centreaza pe analiza cauzelor specifice scolii si procesului instructiv-educativ, deschizind posibilitati de interventie, indeosebi, cadrelor didactice. De o tratare simetrica, din perspectiva cauzala, beneficiaza capitolele privind agresivitatea in relatia profesor-elev si agresivitatea in relatia elev-profesor. Cercetarea efectuata in mai multe licee din Iasi si Botosani a reliefat argumentele necesare sustinerii premisei noastre: agresivitatea subiectilor este determinata de comportamentul verbal si neverbal - atitudinile, tonul, privirea, proximitatea actorilor educatiei scolare