Omul zapezilor Vol.2 — Dumitru Popescu

Druga facu un pas inainte, intrand inauntrul semicercului, lasandu-l pe George in spate, si vorbi moale, cu o scarba ostentativa: Stiu ce pagube ati adus firmei. Gineri-meu crede ca din nestiinta. Ca ati gresit. Eu stiu ca m-ati furat. Eu nu sunt profesor universitar, sunt om de afaceri. Pe mine nu ma duceti. Lica! si il chema cu degetul aratator indoit spre sine pe subtirel, pentru prima data cu o toala peste geaca lui de vinilin. Din ce bani ti-ai facut casa noua? Ti-a dat socru-tau, care nu mananca decat mamaliga cu varza? Sau tac-tu, din pensia lui de ceapist? Ai gasit o comoara? Ce credeai tu, ca am orbit si am asurzit? Am cerut politiei sa cerceteze cui ai vandut untul stors din laptele meu. Ala de a trebuit sa-mi arunci cascavalul la porci. Sa-mi dai inapoi pana la ultimul sfant. De azi nu mai ai ce sa cauti la ferma si la casarie. Druga isi tinea mainile in buzunarele canadienei si-si plimba ochii bolovanosi peste oameni cu o lentoare grea, nemiloasa, de gade care a inceput executia. In pauza lunga, respiratiile oamenilor nu se mai auzira, doar fasaitul lapovitei lovind fetele nerase.