Manual practic pentru politicieni si functionari publici

Analfabetii secolului XXI nu vor fi cei care nu stiu sa scrie si sa citeasca, ci aceia care nu pot invata, dezvata si reinvata. - Herbert Gerjouy Dupa ce am citit cu atentie acest minunat "Manual practic pentru Politicieni si Functionari Publici", scris de prietena mea din Romania, Elena Chirita, nu as avea cum sa nu recomand aceasta lucrare care pastreaza un echilibru corect intre continutul teoretic riguros si viziunea pragmatica,dinamica si realista a exercitiului functiei publice. Ca orice manual bun, acesta cuprinde o analiza a tuturor aspectelor raportate la exercitiu profesional al unui politician si functionar public modern care aspira sa relationeze intr-o forma asertiva si empatica cu cetatenii. Cu aceasta carte, Elena Chirita va invata sa aplicati cele mai bune reguli pentru o comunicare de succes. Pentru continutul acestei lucrari, autoarea foloseste experienta sa in jurnalism si diplomatie publica, cunostintele teoretice dobandite la prestigioase scoli de Oratorie, Ledearship, Protocol si Ceremonial din America de Sud, precum si o bibliografie suplimentara atent selectata. Oratorie si Leadership, Protocol si Negociere sunt teme care nu pot fi evitate de niciun politician sau functionar care se respecta. Politicienii si functionarii publici ai secolului XXI trebuie sa invete ceea ce nu stiu. Asa incepe inovatia. Stim insa ca este foarte greu, pentru ca multi dintre acestia au o personalitate foarte puternica si sunt foarte orgoliosi. Manual practic pentru Politicieni si Functionari Publici contine cheile pentru a face competitiva orice activitate din administratia locala si centrala. Intr-o lume in care noile tehnologii si retelele sociale joaca un rol fundamental in orice campanie politica, fiind pe punctul de a fi recunoscute ca factor determinant in alegerea primului om in stat, principalii candidati la functii eligibile ignora primul si cel mai vechi instrument al campaniei: oratoria politica. Pregatirea slaba si, prin urmare, putinele calitati discursive ale aspirantilor la functii publice sunt evidente. In general, se observa un dezinteres pentru acest instrument de baza al propagandei, politicienii considerand ca sunt suficient de bine pregatiti, pentru a face fata publicului in diferite imprejurari in care trebuie sa i se adreseze; rezistenta in acest sens fiind foarte mare. S-ar parea insa ca nimeni nu vrea sa admita ca numai forma sa naturala de exprimare nu este suficienta pentru a obtine impactul dorit intr-o campanie politica. Pe de alta parte, principalul atu al unui om politic, intr-un sens larg al termenului, este puterea politica pe care o detine. Aceasta constructie a puterii sau reprezentativitatea clasica se bazeaza pe metodologii in care capacitatea comunicarii orale nu joaca un rol decisiv. In primul rand, un lider trebuie sa invete cum sa construiasca puterea teritoriala, cum sa devina puternic intr-un spatiu geografic specific, cum sa relationeze cu personalitati cheie ale zonei respective, cum sa negocieze acorduri si aliante strategice si, mai ales, sa astepte cu rabdare oportunitatea de a se ridica de la baza piramidei de partid. In acest context, nu este insa ceva neobisnuit ca un candidat sa aspire la o functie publica importanta, fara sa detina adevarate abilitati de comunicare cu publicul larg, in momente in care marea diferenta intre candidati se realizeaza prin impactul comunicational. Primul pas pentru imbunatatirea performantei discursive este de a ne recunoaste limitele si de a incepe o pr