Intimitatea amfiteatrelor

Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viața privată a universitarilor „literari” (1864-1948) \n \n Latura,,personală” a fiinţei umane, viața ei privată, intimă, chiar extrem de intimă, a constituit mereu unul din agenții principali ai dinamicii istoriei. \n Şi oricât s-ar evita o astfel de constatare, faptul în sine rămâne o realitate pe care mai mult sau mai puțin explicit - cu toții o simțim, o recunoaştem, o acceptăm. La urma urmei, fățărnicia este o trăsătură specific umană, prin a cărei acţiune individul prefăcut îşi înşeală semenii - uneori chiar pe el - cu aparenţa virtuţilor. Mai există oare cineva în lumea aceasta care să nu manifeste prudenţă faţă de ceilalți, tocmai datorită îndelungatei experiențe umane, că în spatele aparenţelor mereu se ascunde ceva necunoscut, nu neapărat josnicie? \n \n Iată de ce se poate afirma - fără să exagerăm - că orice investigație de acest tip îşi pierde din aspectul de intrigă romanescă în profitul conturării unei veritabile istorii, în care pârghiile ei motrice se află de fapt în culise, mult mai în adâncime decât ne-ar place nouă să credem, dar și mult mai dificil de reconstituit din punct de vedere empiric. \n \n Pentru că mereu şi mereu oamenii au avut parcă ceva de ascuns, de disimulat. Iar această remarcă nu este deloc nouă, aspectul fiind de altfel atotprezent în mai toată opera vizionarului Honoré de Balzac care, de pildă, în Iluzii pierdute ne şi spune că sunt două istorii: „L'histoire officielle, menteuse (...), puis l'histoire secrète où sont les véritables causes des eveniments, l'histoire honteuse".