Interviu cu Puterea — Oriana Fallaci

Semanand reflectii care macina, interviurile memorabile ale Orianei Fallaci surprind fara ostentatie, cu ironie amuzanta si chiar clarviziune, probleme politice si sociale dramatice: zeificarea conducatorului, politizarea totala a vietii, insusirea societatii de catre Stat, germenele socialismului. \n Interviu cu Puterea a luat nastere treptat, de-a lungul anilor... Zguduita de moartea barbatului pe care il iubea, nimeni altul decat Alexandros Panagoulis, politician grec care a luptat impotriva Regimului dictatorial al coloneilor din tara sa si asasinat in cele din urma, Oriana Fallaci revine, aproape fara sa vrea, la vechiul sau centru de interes: Puterea. Puterea ca arma, Puterea ca forta de distrugere, Puterea ca realizare a democratiei, Puterea ca lupta armata, Puterea ca lupta religioasa, Puterea ca lupta pentru drepturile celor oprimati, Puterea ca lupta sindicala... Dictatori cu rezonanta in istorie, mari politicieni ai scenei mondiale, strategi militari de renume, personalitati religioase de prim rang, lideri de culoare, sindicalisti care au dat un nou sens luptei muncitoresti - Nguyen Ngoc Loan, Mehdi Bazargan, Ruhollah Khomeini, Muammar Gaddafi, Robert Kennedy, James Farmer, Dalai Lama, Rashida Abedi, Faruk al-Kaddoumi, Sandro Pertini, Giovanni Malagodi, Ugo La Malfa, Giancarlo Pajetta, Enrico Berlinguer, Deng Xiaoping, Lech Walesa, Mieczyslaw Rakowski, Ariel Sharon - vor trece prin furcile caudine ale interviurilor sale. Caustice, fara precedent de directe, neiertatoare, in fiecare dintre aceste interviuri Oriana Fallaci va cere explicatii, va cere solutii, va pune probleme de constiinta sau chiar ii va acuza deschis pe cei cu care discuta pentru raul facut sau pe care continua sa-l faca. O carte-document despre Putere, despre Puterea ca "boala care ii molipseste chiar si pe cei care cred ca sunt vaccinati... Un diavol care ii duce in Iad pana si pe ingerii Raiului". - Ines Simionescu, traducator [...] ochii nu i se vedeau, pentru ca tinea pleoapele pe jumatate inchise, cu privirea ostentativ fixata pe covoras, de parca ar fi vrut sa‑mi spuna ca nu merit nicio atentie. Sau de parca a fi atent la mine i‑ar fi jignit mandria, demnitatea. Deborda de demnitate, asta e sigur. Nu ti‑l puteai imagina in lenjerie intima, atribuindu‑i ridicolul care ii caracterizeaza pe dictatori. De fapt, in schimb, surprindeai o tristete misterioasa, o nemultumire misterioasa care il mistuia ca o boala. Si in aceasta descoperire am inregistrat uimita sentimentele pe care le suscita observandu‑l: un respect ineluctabil, o tandrete inexplicabila, o atractie scandaloasa de care te simteai in zadar rusinat. O fi scris chiar el Cartea Albastra? A fost chiar el cel care i‑a bagat pe toti intr‑o situatie catastrofala, depindeau de el atatea infamii, atatea oprobrii? - [Fragment, "Partea intai. Interviu cu Puterea. Primul capitol", Ruhollah Khomeini] Si in acel moment s‑a intamplat ceva. Deoarece, exact cand eram pe cale de a ma apleca asupra carnetelului, din gura lui iesi un gafait incantat. - Green! Green! Green! Verde, verde, verde! - Poftim? am spus eu, uitandu‑ma intrebator la Ibrahim. - Observa ca pixul dumneavoastra este verde, a raspuns Ibrahim cu o jena extrema. Intr‑adevar, era verde. In geanta aveam pixuri de diferite culori si luasem unul verde. - Da, este verde, am admis eu, tot fara sa inteleg. - Verde ca steagul Islamului, precum Cartea Verde, mi‑a explicat Ibrahim, cu o jena de doua ori mai mare. Intre timp, colonelul continua sa gafaie din