In cautarea timpului pierdut Vol.7: Timpul regasit — Marcel Proust

Lumea se linisteste, zgomotele din jur se estompeaza, luminile devin simple licariri pe un fundal irelevant, totul se incetoseaza si transa te scufunda in celalalt auz, in vocea secundara care nu doar citeste si interpreteaza, ci pune in joc mult mai mult de atat, cheama in scena stilul si il dezlantuie fraza dupa fraza, propozitie dupa propozitie, punct dupa punct. Pana unde? Pana cand? Pana la capat, evident. In fond, ca sa ramanem in lipsa de limita a discutiei si sa fim in continuare liberi, as zice ca pana oriunde. As zice ca transa asta e tocmai libertatea artei, libertatea de a spune orice, oricand, sub orice regim, in fata oricui, impotriva oricui si pentru oricine, fara nicio limitare. Iar Proust - homosexualul Proust, insinguratul Proust, marginalizatul Proust, cu adevarat genialul Proust, mondenul Proust - a stiut sa spuna asta. A stiut sa ne transmita faptul ca pana si in cele mai putin libere lumi imaginabile putem fi liberi sa ne spunem povestea. Ca arta e libera, pentru totdeauna libera. Si nimeni, pana la urma, nu ne va putea face nimic. Doar ca el a facut asta prin arta, el s-a pierdut pe sine si s-a mistuit in carte, nu a strigat, nu s-a vaietat, nu prea si-a plans de mila, nu a militat. A suferit demn pana la capat si si-a spus povestea ca intr-o transa in care a trait scufundat aproape 15 ani. - Cristian Fulas \n \n Traducere din limba franceza de Cristian Fulas.