Ferenike

Vie, curgatoare (ca raul din carte, pe malul caruia Doina Rusti isi construieste propriul Macondo, un loc in care nimeni n-are voie sa se uite la ceas), povestea din Ferenike cucereste prin culoare si ingeniozitate. Intamplarile si locurile, casa si moara, fantana, lucrurile (oricat de mari, oricat de mici), pamantul, apa, desi pare ca au corespondent autobiografic unic, fixat in real, se deschid toate inspre simbol si (uneori) fantastic. Iar personajele, cu nume de la pitoresti la stranii, sunt o galerie de tablouri pictate fata-spate, realitate si fictiune. In mijlocul lor, privindu-i cu ochii de atunci si de-acum, e o fetita care poarta rochii pe poalele carora sunt scrise toate numele care i-ar fi placut in locul celui primit. - Lidia Bodea Ferenike reconfirma instinctul infailibil de povestitoare al Doinei Rusti. O proza cinematografica, formidabila, cu rezonante mitologice, in care scenele ni se desfasoara in fata ochilor, iar cateva ruleaza chiar in bucla, continuu, obsedant, ca un memento al suferintelor lumii trecute, privite nu cu detasare, ci cu o limpezime totala, fara brese. - Roxana Dumitrache