Ferdinand I - Adrian Cioroianu, Andrei Radu

Ferdinand I, regele loial al Romaniei mari \n \n Seria Regii si Reginele noastre isi adauga o noua piesa de colectie: frumoasa si tulburatoarea poveste a lui Ferdinand, principele german devenit "bun roman" odata ce a raspuns chemarii taramului indepartat caruia avea sa ii devina rege si intregitor. \n Povestea noastra incepe intr-un castel german de la izvoarele Dunarii, pe o colina inalta, inconjurata de o padure deasa. Acolo s-a nascut, la sfarsitul verii lui 1865, dintr-un principe german si o infanta portugheza, cel care avea sa devina Regele Ferdinand I al Romaniei Mari. Copilul, apoi adolescentul Nando a crescut inconjurat de dragostea parintilor, primind insa o educatie aspra, menita sa il intareasca pentru destinul maret care il astepta intr-o tara inca necunoscuta. Tanarul Ferdinand avea sa devina mostenitor al Tronului Romaniei, calitate pe care a dobandit-o dupa ce unchiul sau, Regele Carol I, a ramas fara urmasi. S-a pregatit sa devina rege vreme de 25 de ani, traind in preajma suveranului in aceeasi rigoare si disciplina de fier in care crescuse si se formase in tara natala, invatand de timpuriu sa isi sacrifice fericirea pentru binele poporului. Din mainile unchiului sau a preluat Coroana deodata cu participarea la Razboiul cel Mare, in urma caruia s-a infaptuit Marea Unire din 1918. A fost incoronat rege al Romaniei Mari in toamna lui 1922, la Alba Iulia, iar de numele lui se leaga pasi hotaratori pentru modernizarea tarii de la inceputul secolului XX, precum reforma agrara si electorala sau Constitutia de la 1923. \n \n Ferdinand I a ramas in istoria noastra drept Ferdinand Intregitorul, primul rege al Romaniei Mari, care si-a slujit tara in unii dintre cei mai dramatici ani ai istoriei sale moderne. Spirit enciclopedic si militar prin vocatie, neclintit in deciziile politice, darz in razboi si bland in vreme de pace, renegat de tara natala in zorii Primului Razboi Mondial, ravasit de moartea unui fiu si de tradarea altuia, regele care indragea trandafirii a ramas pana la sfarsit o pilda de eleganta, jertfelnicie si noblete sufleteasca.