Epopeea lui Ghilgames

Cel mai vechi epos al umanitatii, opera , este creatia unui genial poet babilonian necunoscut, care a trait probabil pe la inceputul celui de-al II-lea mileniu i.e.n. Conservarea lui s-a datorat intelepciunii unui rege asirian, Asurbanipal, care din dragoste si pretuire pentru tot ceea ce inseamna cunoastere, a dispus ca toate scrierile importante (poetice, religioase, stiintifice, politice etc.) din limbile asiriana si babiloneana sa fie aduse si depozitate in renumita sa biblioteca de la Ninive. Ulterior, invaziile popoarelor vecine au distrus memorabilul edificiu, iar arsita si ploaia au desavirsit, de-a lungul timpului, acest proces distructiv, facind sa se piarda o mare parte dintr-un inestimabil tezaur spiritual. Soarta a hotarit insa ca cea mai mistuitoare cautare a vietii fara de moarte din literatura lumii, Epopeea lui Ghilgames, sa scape de urgia omului si a vremii, spre a ne revela una din ipostazele nemuririi. Ivita in cadrul civilizatiei care a inflorit pe pamintul dintre Tigru si Eufrat, lucrarea si-a extras substanta, ca toate operele de acest fel, din numeroase poeme eroice sau escatologice de origine sumeriana, care au avut drept figura centrala pe Ghilgames sau al caror continut putea scoate in relief unele trasaturi de caracter sau fapte ale acestuia. Intr-o carte dedicata primelor manifestari ale spiritualitatii omenesti, S. N. Kramer mentioneaza existenta a sase poeme de acest fel. Importanta descoperirii acestora, de catre cercetatorii vestigiilor asirio-babiloniene, a fost covirsitoare pentru istoria literaturilor. In primul rind, prin studiul comparat al textelor, s-a putut dovedi, cu argumente de prim ordin, originalitatea epopeii babiloniene, iar, in al doilea rind, s-a ajuns la intelegerea exacta a modului in care s-au nascut marile creatii epice anonime ale lumii antice. Unsprezece tablite de caramizi arse, numerotate cu grija, dar rareori aflate intr-o stare buna, au pastrat, in scrijeliturile enigmaticului scris cuneiform, ispravile si suferintele.