Dulce infern — Vladimir Manascurta

Singuratatii nu-i pasa de frumusete, de varsta, sau gen, o data ce capata putere asupra sufletului, nu va ceda pozitiile, mai ales in zilele posomorate de toamna. Poti sa fii inconjurat de o suta de oameni, dar sa nu simti legatura cu niciunul dintre ei. Creierul, antrenat pentru a pastra momentele fericite, actioneaza acum ca cel mai sever dusman. Totul in jur, tradator, aminteste de ea. \n Sentimentele cer actiune, inima se rupe din piept, iar sufletul s-a transformat dintr-o oaza frumoasa, intr-un pustiu incinerat. Blestemata realitate, il tine prizonier, de parca s-ar hrani cu suferinta lui. Doar amintirile, il mentin la suprafata luciditatii, plimbandu-l din nou si din nou prin perioada cand era fericit. Dulcile amintiri ii ofera refugiu, chiar daca realitatea este un infern, al sau, dulce infern. \n O istorie de dragoste exceptionala, care s-a transformat intr-un cosmar. Ramane o singura intrebare – Cat va dura?