David Copperfield vol.3 — Charles Dickens

Stiu ca n-ar trebui sa povestesc eu, desi manuscrisul acesta numai mie mi-e destinat, cu ce zel m-am trudit sa fac progrese in cele mai mici amanunte ale nenorocitei de stenografii, ca sa raspund asteptarilor Dorei si increderii matusilor ei. Voi adauga doar, pe langa cele spuse despre staruinta mea in acea epoca si despre rabdatoarea energie ce de atunci incepea sa fie fondul caracterului meu, ca mai ales acestor insusiri le-am datorat mai apoi fericirea izbanzii. M-am bucurat de multa fericire in treburile acestei vieti. Multi oameni au muncit mai mult decat mine fara sa aiba atata succes. Dar n-as fi putut desavarsi ceea ce am savarsit fara obiceiurile de punctualitate, de ordine si de silinta pe care incepusem sa mi le insusesc si, mai ales, fara capacitatea, dobandita atunci, de a-mi concentra toata atentia numai asupra unui singur lucru, fara grija de ceea ce avea sa urmeze, poate, imediat. Martor mi-e Dumnezeu ca nu scriu toate acestea ca sa ma laud! Ar trebui sa fii un sfant ca sa n-ai de regretat, perindandu-ti toata viata, cum fac eu aici, pagina cu pagina, multe daruri lasate in parasire, multe prilejuri bune pierdute, multe greseli si multe stangacii. Poate ca am intrebuintat rau, ca toate darurile cu care am fost inzestrat. Vreau sa spun doar atat: ca, de atunci, tot ce am avut de facut pe lumea asta am incercat sa fac bine; ca ori de cate ori am intreprins ceva, m-am dedicat trup si suflet acelui lucru si ca, in lucrurile rnici, ca si in cele mari, am mers pururea la tinta. Nu cred ca este cu putinta nici pentru cei cu mare trecere sa reuseasca, daca n-au, pe langa talentul lor natural, calitati simple, tarie, putere de munca si, mai cu seama, o indreptatita incredere in izbanda. Nu-i nimic mai tare pe lumea asta ca vointa. \n