Dansul furiei — Harriet Lerner

Dansul furiei. Ghid pentru femeile care vor sa schimbe tiparul propriilor relatii \n \n Exprimarea furiei a fost condamnata mereu si nici in prezent nu se bucura de o reputatie prea buna. Manifestarea furiei, in special de catre femei, atrage dupa sine diverse etichetari: slabiciune, defect de caracter, impolitete, proasta-crestere. Suntem educati si sfatuiti in spiritul concilierii, al mascarii adevaratelor noastre emotii, de dragul aparentelor sociale. Cu atat mai mult cu cat obiectul nemultumirii este partenerul, un parinte sau copilul. Prea putini ne spun ca furia este o emotie legitima, fireasca si, de multe ori, salutara. Harriet Lerner se numara printre acesti invatatori intelepti. Dupa cum explica autoarea, furia ne poate semnala multe lucruri: ca suferim, ca ceva nu merge bine, ca nevoile noastre nu sunt implinite in mod adecvat, ca e nevoie de o schimbare. Pentru a impiedica furia sa degenereze sau sa ne altereze relatiile de familie, este necesar sa invatam sa ne comunicam limpede nevoile si dorintele, sa nu ne straduim sa ii schimbam pe ceilalti si sa ne aparam ideile si convingerile intr-un mod asertiv. Dansul furiei este bestseller New York Times, cu vanzari care depasesc trei milioane de exemplare, si a fost tradus in mai mult de treizeci si cinci de limbi. Senzatia ca gandurile li se incalcesc, incapacitatea de a articula cuvintele si senzatia ca nu sunt prea destepte - iata reactii des intalnite printre femeile care lupta sa ia atitudine intr-o anumita directie. Nu numai ca invatam sa ne temem de furie si de conflict, dar evitam sa punem intrebari precise si sa facem declaratii clare daca banuim inconstient ca, facand aceste lucruri, diferentele noastre de opinii vor fi expuse si il vom face pe celalalt sa se simta incomod, sfarsind prin a ramane singure. Luptele furioase pentru putere purtate cu copiii se reduc adesea la un singur aspect: noi suprafunctionam sau ne amestecam prea mult cand este vorba despre gandurile si emotiile lor. In acelasi timp, subfunctionam atunci cand este vorba despre clarificarea propriei pozitii si despre trasarea unor reguli de comportament. Pentru femei, o chestiune mai importanta este ca s-ar putea sa nu avem un "eu" bine definit despre care sa comunicam si ca nu suntem pregatite sa gestionam reactiile negative intense cu care ne confruntam cand incepem sa definim si sa ne afirmam sinele. Pentru a invata sa ne folosim eficient furia trebuie sa renuntam la unele lucruri: la a-i invinui pe cei pe care ii consideram a fi cauza problemelor noastre si despre care credem ca nu contribuie la fericirea noastra; trebuie sa renuntam la notiunea ca este de datoria noastra sa ii schimbam pe altii sau sa le spunem cum trebuie sa gandeasca, sa simta, sa se comporte. Este tentant sa percepem tranzactiile umane in termeni simpli, de cauza si efect. Daca suntem furiosi, atunci altcineva ne-a provocat furia. Sau, daca suntem tinta furiei altcuiva, probabil ca noi suntem de vina; sau, alternativ - daca suntem convinsi de nevinovatia noastra -, putem trage concluzia ca celalalt nu are niciun drept sa se infurie. Cu cat relatiile din familia noastra de origine sunt mai fuzionale (adica forta de coeziune este atat de puternica, incat se pierde "eul" separat din "noi"), cu atat invatam mai mult sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce simt altii si pentru reactiile lor si sa ii invinuim pentru propriile noastre reactii. - Harriet Lerner - Dansul furiei \n \n Traducere din limba engleza de Roxana Melnicu.