Conditii noi — Alina Cobzac

Prozele Alinei Cobzac incep in realitatea cotidiana si aluneca, incet-incet, inspre straniu. Motorul il reprezinta fenomene psihologice sau sociale bine-cunoscute - de la relatii de familie subtil disfunctionale, la coruptie sau senzationalismul crimei - forte ce deformeaza limitele posibilului, uneori discret, alteori (cand realitatea in sine e socanta) aproape imperceptibil. O familie ramane sa aiba grija de morti dupa ce tot satul pleaca in Italia, un copil se imprieteneste cu puiul crescut pentru supa, o studenta in anul I la Litere incearca sa salveze oameni batrani invizibili, un director de centru de plasament din provincie incearca sa-l distreze pe deputatul venit de la Bucuresti. Intr-un univers cu accente patologice, Alina Cobzac reuseste sa arate duiosie, compasiune si o sete de dreptate. Un volum bine scris, cu o voce narativa inconfundabila. - Cristina Chira Alina Cobzac scrie despre o realitate ascunsa. Povestile ei curg molcom sau vioi, tin tonul si ritmul la cantec si dau impresia cititorului ca undeva, candva, a mai vazut / auzit / trait intamplarile ei. Pana si personajele ii par cunoscute: vecinul, matusa, colegul, parintele. Daca s-ar stradui, chiar ar putea sa le numeasca pe numele lor adevarat, care ii sta pe limba din debutul fiecarei povestiri. "Unde am mai intalnit eu asta?" Numai ca, inaintand printre atitea figuri familiare, deodata, de nu se stie unde si nici cum, patrunde printre randuri un fior de gheata. E realitatea cealalta, cea despre care nu vorbim niciodata. Intimitatea crimei, rasfatul vinovatiei, rusinea nerusinata. Alina deschide trusa cu efecte speciale si opereaza in liniste, fara sa-i tremure mana. Un volum fermecator si nelinistitor. - Florin Iaru