Clandestin - Marin Malaicu-Hondrari

Imi amintesc ca o vreme, in fiecare noapte, inainte de culcare, ne jucam de-a "cel mai frumos cuvant de azi" si odata tu ai spus clandestin si mi s-a parut cel mai frumos cuvant auzit vreodata, mi l-am notat in jurnalul secret, pe care mi-ar fi placut sa-l descoperi, am scris acolo clandestin de mai multe ori si nu l-am mai uitat niciodata. Nu stiam ce inseamna, dar nici nu voiam neaparat sa aflu. Pentru mine insemna un secret, ceva care iti taie respiratia. Dupa catva timp, ne-am plictisit si am renuntat la joc. - Marin Malaicu-Hondrari Acest al cincilea roman al lui Marin Malaicu-Hondrari - un road novel epistolar desfasurat intre dealurile Bistritei si insulele Camarile - este, poate, cel mai livresc & muzical si totodata cel mai aventuros epic. Atmosfera, personajele, temele, stilul sunt toate recognoscibile, dar in acelasi timp au o remarcabila prospetime data de o anume nonsalanta narativa, de umorul si erotismul dialogurilor, de galeria de personaje neaose si cosmopolite, precum si de dramatismul istoriilor de familie si al situatiilor neobisnuite, penduland intre trecut si prezent, in turatia motorului si fosnetul vinilului. Pitoresc si exotic, polifonic si intimist, livresc si detectivist, feminin si crud, Clandestin pare scris de un Bolano ajuns la Sangeorz-Bai pentru a razbuna in secret, in timp ce asculta in loop Jimi Hendrix, o crima politica petrecuta in timpul mineriadei. - Marius Chivu Un roman de forta tacuta, acest Clandestin, al carui ultim paragraf are, pentru cititor, efect aproape balistic. E drept, povestea insasi conduce intr-acolo, caci Marin Malaicu-Hondrari asaza din nou in prim-plan un sniper (o mai facuse cu niste ani in urma, altundeva), fratele vitreg, dar atasat al protagonistei. Interventia lui repune lumea in matca si are darul de "a limpezi mintea", ni se spune, "pentru totdeauna". Gest necesar, la urma urmelor, caci epoca e coloidal tulbure, cu mineriadele si suspiciunile si provizoratul si politicianismul si averile si carierele si insensibilitatea ei. Insa aceasta e solutia la vedere, impusa de fapte. Salvarea, adevarata salvare, vine in realitate din poezie, personajul cel mai discret al cartii, cel in care Marin-Malaicu Hondrari crede in surdina, fara pompa, fara ceremonial, si care nu doar ca pluteste pe deasupra frazelor, dar ajunge, adeseori, sa le si locuiasca intim. - Cosmin Ciotlos