Ce gandeste Dumnezeu? Putina teologie - Gabriel Liiceanu

Venim pe lume echipati cu "Dumnezeu", altfel spus cu nevoia de a da nume vastitatii, acelui "Ceva" gandit in toate sensurile posibile ale nelimitatului. Dumnezeu este arhetipul perfectiunii de care am nevoie pentru a trece dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e "cuierul" ontologic in care ne agatam nevoia de absolut, idealul, dorinta fierbinte, speranta si frica de moarte. Nu facem decat sa-l injosim cautandu-l prin ceruri, vazduhuri si galaxii. Pentru a-l gasi, ne-ajung galaxiile dinlauntru, "camarile infinite ale spiritului nostru". - Sf. Augustin Dumnezeu nu sta cu ochii pe tine, nu e arbitrul vietii tale. Nu pedepseste, nu rasplateste. Este doar reper si idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca sa poti apoi, avand masura a ce se cade si a ce nu, sa stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit sa te salte in ochii lui si sa sfarseasca rasplatitor cu un loc caldut in rai. Totul, in raportarea la el, se petrece pentru a te intoarce la tine. Dumnezeu nu te judeca, ci te ajuta sa te judeci prin ochii lui, ca si cum ar fi si s-ar uita la tine. Dumnezeu e "banca din cer" in care ne-am depus tot capitalul moral. Dar nu e bine sa crezi ca ai, in contul transcendentei, mai mult decat ai. Tot ce primesti primesti prin ricoseu din ideea orientativa de Dumnezeu. In tot ce faci. Tot prin el iti masori derapajele si caderile; la limita, ticalosiile de fiinta neingereasca. Insa e tare greu sa-ti reglezi de-a lungul vietii cantarul interior care-ti permite sa nu traiesti cu o falsa imagine de sine. Neexistand un tribunal divin, nu vei primi niciodata un certificat de buna purtare. Lui Dumnezeu nu-i ceri, iar el nu-ti da. N-ai cu cine negocia. Obligatia care-ti revine la iesirea din viata este - daca te-ai uitat bine la el - sa-ti fi numarat singur pacatele. - Gabriel Liiceanu