Cartea din vis 1969-2019 — Vasile Igna

Vasile Igna este poet, desi scrie si proza, om delicat si tacut. Pare a se rasfrange in el insusi. Nu se apara excesiv de ceilalti, dar nici nu se preda numaidecat. Sentimentele si le pastreaza pentru carti care alcatuiesc provincia lui de carturar nostalgic nimerit din greseala printre vietatile crude din lumea mare. Politicos, refractar prin structura la vulgaritate, discret fara exuberanta, va fi intotdeauna un om si un poet inchis intre petalele sufletului sau ca intr-un mare si rosu trandafir. - Nicolae Manolescu, 1982 Cu Vasile Igna pasim, e limpede, in perimetrul - inextricabil, sacru si profan - al poeziei: al celei dintre euforie si deznadejde, dintre alean si subite accese de resemnare, dintre suras si usoara compatimire, dintre infrangerea sinei si contemplarea apriga (cu angelica iubire ori nitel inveninat sarcasm) a lumii de afara. [...] Poezia lui e de aceea neunitara, cumpanita intre extreme, contradictorie adesea, eleganta, strunita, poate si semeata, veridica, amatoare de scurtaturi, aluzii, incifrari si neusurinte. E o poezie subtila, puternica, fascinanta, subteran ritmata, netematoare de taine, iscodiri si ambuscade. Proprie ii este o extrema detasare (de lucruri, de oameni, de mediu), concomitenta unui interes patimas pentru tot ce fiinteaza si se petrece in jurul sau. - N. Steinhardt, 1987 Temperament poetic foarte sensibil, Vasile Igna se manifesta mai intai ca "ecolog liric". Natura este pentru autorul Starii de urgenta atat de presanta ca termen al ecuatiei personale, incat o ia sub ,,protectie" din unghiul unei perceptii ireale prin suavitatea visatoare. Situand-o in spatiul incomensurabil dintre iluzie si deziluzie, o proiecteaza in imagini proaspat tremurate, parca rasfrante in apa. [...] Prin pulsatiile metaforice ori pur constatative, prin secventele unui real cenusiu, stors de vlaga, prin vorbele in doi peri, inhibate, usor ironice, poetul introduce natura prin usa din dos a civilizatiei atat de increzatoare in sine (usa din dos fiind insusi oficiul liric). - Gheorghe Grigurcu, 1986 Cu sau fara voia noastra, scriem toata viata o singura carte. O carte ca un copac ale carui ramuri se ridica spre cer, dar care are radacinile in solul capricios, si greu de destelenit, al visului. Suntem, altfel spus, parintii, urmasii si marturisitorii propriilor iluzii, ezitari, stradanii si neputinte, arhitectii si zidarii unui claustru cu zabrele de ceata. In chiliile lui, poruncile, limba, dictia, stilul, prozodia se pot modifica, dar rigorile visului raman neschimbate. - Vasile Igna