Cantecul inimii

O poveste gingasa, scrisa pe portativul inimii: muzica ne uneste si da glas simtamintelor noastre celor mai nobile: dragostea, acceptarea, prietenia. Cu totii iubim, dar fiecare iubeste in felul sau. Unicitatea ni se reflecta in gesturi, in declaratii, in raportarea la Celalalt. Dar in ciuda a tot ce ne individualizeaza, limbajul iubirii se lasa inteles asemenea unui sistem international de semne, reusind sa interconecteze inimi, experiente, vieti. Delicatetea raportarii la primele semnale ale iubirii se lasa cuprinsa intre copertele cartii Cantecul inimii, scrisa de Lili Ferreiros si ilustrata de Sonja Wimmer, si ne reitereaza totodata faptul ca iubirea este un drept universal. Juan avea ceva aparte - fluiera. Dar fluieratul sau nu se manifesta sporadic, ci tinea loc de cuvinte. Era, de fapt, modalitatea prin care acesta comunica: fluieratul usor insemna atragerea atentiei, unul mai puternic era pentru senzatia de foame, iar altul, si mai distinctiv, pentru momentele de teama; fluieratul scurt insemna tristetea, iar cel gingas emotiile pozitive. Cu alte cuvinte, sunetele produse de buzele lui Juan nu se evidentiau numai prin diversitate si inventivitate - Juan isi crease un limbaj propriu, folosit pentru a se exprima. Baiatul merse si la scoala. Desi asculta cu mare interes activitatea didactica, manifestarea lui nu se schimbase catusi de putin -fluieraturile reproduceau si vocea raurilor, si unduirea crengilor copacilor sau figurile geometrice. Aici il cunoscu si pe Taleb, un baiat la fel de special, iar intre cei doi se consolida o prietenie minunata, bazata pe ritmuri muzicale si povesti ale inimii. Curand, prieteniei celor doi avea sa i se alature si Clara, o fata cu ochi negri ca taciunele. Iar de-acum, incetul cu incetul, lucrurile aveau sa se schimbe, devenind altfel... Lecturand textul, cititorului i s-ar putea parea ca sensurile revelate se coaguleaza in jurul tematicii iubirii. Nimic mai adevarat. Cu toate acestea, subsidiarul lecturii desvarseste un aspect fundamental care modifica unghiul de receptare al semnificatiilor -dragostea iradiaza si creeaza contexte, pornind de la imaginea lui Juan, personaj-exponent al diferitului. Neobisnuit pentru zilele sale, fluieratul lui Juan are descendenta stramoseasca, rudenia indepartata fiind chiar celebra pentru modul in care articula sunetele. Dar, in jurul darului sau, Juan contureaza nu doar o poveste aparte, ci si un cod unic, un limbaj personal, o modalitate inimitabila de a recepta lumea si de a o descifra. Capacitatea cu care este inzestrat ii faciliteaza comuniunea cu mediul inconjurator si-i fascineaza pe copiii care doresc sa-l imite, intuindu-i totodata taria caracterului si personalitatea puternica. Astfel, istorisirea despre baiat devine prilejul propice explorarii valentelor diferitului. Mizand pe impactul experientei pozitive, Lili Ferreiros contureaza un univers al acceptarii si al tolerantei. Din acest punct de vedere, mersul la scoala devine sinonim integrarii. Neputinta de a comunica in parametrii stabiliti la nivel societal nu ii anuleaza baiatului dreptul la educatie. Ba mai mult decat atat, profesorii sunt recunoscatori pentru prezenta acestuia in clasa, devenind ei insisi martori la o lectie: prezentarea procesului educativ din perspectiva lui Juan aminteste de teoria inteligentelor multiple. In ipostaza de educabil, Juan nu doar ca participa la derularea unui proces, dar reuseste sa si valorifice lucrurile invatate, supunandu-le opticii personale si prezentandu