Caine vagabond — Petre Bellu

Suntem in plin razboi. Armatele noastre au trecut muntii in Ungaria si merg din succes in succes. In fiecare zi comunicatele oficiale ne aduc stiri imbucuratoare. Numai ca orasele si satele de pe marginea Dunarii sunt in primejdie, bulgarii le bombardeaza cu tunurile sau din avioane. Ai mei de acasa s-au refugiat mai spre mijlocul Munteniei, desi acolo vin cu aceeasi usurinta aeroplanele nemtesti. Sunt in S. si imi caut familia printre miile de care taranesti de la marginea orasului. Sute de care ingramadite pe campie, iar sub ele sunt adapostiti copiii, batranii si femeile care au pornit in exod, de frica mortii. Stau claie peste gramada asteptand moartea, incoltiti ca soarecii in hambare. Numai o singura bomba i-ar distruge. Toate interventiile autoritatilor nu i-a convins sa se imprastie. Pana aci s-au hotarat sa mearga. Stau impartiti pe sate si se hranesc in comun. Teama de moarte i-a infratit si au pus la bataie tot ce au.