Aventurile eroilor mei. Povesti intelepte pentru copii nazdravani — Lorena Anastasiu

Inca din copilarie adoram sa scriu. Aveam un carnetel cu ornamente florale pe care il purtam peste tot cu mine. Natura si transformarile ei din fiecare anotimp erau o sursa inepuizabila de inspiratie pentru imaginatia mea de copil. Inlantuirea fulgilor de nea devenea o poveste, fiecare picatura de ploaie era un personaj care isi spunea povestea, nori cu forme bizare alergau pe cer spre Regatul norilor, padurea de la marginea oraselului de munte unde am copilarit, capata dimensiuni fantastice, in care copacii vorbeau si intrau in tot felul de aventuri nemaipomenite! Vedeam pur si simplu o lume magica, pe care mi-as fi dorit sa o vada cu totii si atunci am inceput sa o zugravesc in cuvinte. Mai tarziu am inceput sa fac compuneri, sa scriu eseuri, sa public articole in reviste de cultura. Timpul a trecut, iar pasiunea mea pentru literatura a ramas vie si constanta. La fel si pentru lumea fantastica a povestilor. Dar, toate la timpul lor. Perioada pandemiei a fost pentru mine un prilej de regasire de sine, de explorare a celor mai adanci camarute ale sufletului si ale mintii, de revelare a celor mai profunde sentimente si stari. Retragandu-ma la poalele muntilor Retezat impreuna cu familia, intr-un peisaj mirific, cu muntii pe care ii vedeam dimineata de pe fereastra si padurea seculara de brazi in spatele casei, intr-o seara geroasa de ianuarie, s-a intamplat miracolul! Astfel, acel ceva care fusese in asteptare de multi ani si dospise acolo in camarile sufletului, iesea la lumina si devenea Poveste. In timp ce ma plimbam prin padure impreuna cu cei doi copii, Patricia, (care are acum noua ani) si Damian, (sase ani) devenise aproape un ritual sa le spun cate o poveste. Iar ei, insistau mereu: - Mami, mami, spune-ne o poveste! - A fost odata ca niciodata, un imparat... - Nu, nu pe aceasta! O stim! - In casuta de la marginea padurii de brazi, locuia impreuna cu parintii si fratiorul ei, o fetita isteata si tare jucausa. Parul ei era ca un manunchi de spice coapte, iar ochii ii puteai usor confunda cu doua albastrele. - Daaa! Aceasta, aceasta! strigau ei entuziasmati. In fiecare zi, imi cereau sa le spun cate o poveste noua, in care personaje erau chiar ei si cateii nostri, iar intamplarile de peste zi se transformau in calatorii in lumi fantastice, de unde ne intorceam fericiti, cu cate o lectie educativa si de suflet insusita. Uneori cream povestea pe loc, in timpul plimbarilor prin padure sau in timp ce faceam diverse activitati. Patricia si Damian isi depasisera rolul de copii obisnuiti, acum erau personaje de poveste si se comportau ca atare! \n Uneori improvizau si imi dadeau cele mai originale idei. - Lorena Anastasiu \n \n Ilustratii color de Bogdan Gargarita, Radu Prusan.