Arta pierduta a invierii

Arta pierdută a învierii. Inițierea, camerele secrete si căutarea Lumii de Dincolo \n \n Cu mai bine de 2.000 de ani înainte de Învierea lui Iisus, unii inițiați în tradițiile spirituale din întreaga lume practicau deja un ritual mistic secret, în care mureau, metaforic, și renășteau într-o stare spirituală superioară. În timpul acestei învieri, în timpul vieții, ei experimentau o trezire spirituală transformatoare, care le revela natura realității și scopul sufletului, descrisă ca fiind „ridicarea din morți”. Explorându-se practica învierii, în timpul vieții, în tradițiile egiptene, feniciene, grecești, persane, indiene, japoneze, chineze, celtice și amerindiene, Freddy Silva ne dezvăluie că învierea nu a fost menită pentru cei morți, ci pentru cei vii, lucru susținut de Evanghelia gnostică, cenzurată de Filip: „Cei care spun că vor muri mai întâi, iar apoi vor învia se înșală. Dacă nu primesc învierea cât sunt în viață, atunci când vor muri, nu vor primi nimic”. El mai spune că aceste practici nu erau doar niște elemente comune în lumea antică, ci împărtășeau și manifestări similare în fiecare tradiție. Astfel, inițiații erau trecuți printr-o serie de încercări: trăiau retrași, o perioadă de trei zile, într-o peșteră sau într-o încăpere mică, denumită „camera nupțială”, iar în timp ce se aflau în afara corpului lor fizic, deveneau pe deplin conștienți de călătoriile lor în Lumea de Dincolo. La revenirea în trup, ei erau ghidați de preoți sau de preotese pentru a fi martori la apariția lui Venus și a lui Sirius ori la răsăritul echinocțiului. Silva descrie una dintre camerele secrete de pe tot globul pământesc în care era practicat ritualul, inclusiv celebra cameră a lui Tutmes al III-lea din Egipt, în care se găsea un sarcofag, dar și instrucțiuni detaliate pentru cei vii, în ceea ce privește modul de a pătrunde în Lumea de Dincolo și, totodată, de a se întoarce vii. El mai dezvăluie de ce sectele ezoterice și gnostice susțineau, literal, că Învierea lui Iisus, așa cum a fost prezentată de Biserică, este o fraudă, cum Biserica a etichetat toate practicile de înviere în timpul vieții ca fiind o erezie, persecutându-i neîncetat pe gnostici, spre a suprima cunoașterea acestei experiențe de împuternicire spirituală. Silva reiterează cum cavalerii templieri au reînviat aceste concepte, ele supraviețuind și astăzi în cadrul francmasoneriei. Explorând dimensiunea ascunsă a învierii, Silva este de părere că această experiență personală a Divinului va deschide calea spre autodesăvârșire și spre o conștiință superioară, determinându-i pe unii gânditori, cum ar fi Platon, să descrie această manifestare ca fiind apogeul dezvoltării spirituale.