Armata e cu noi! — Ernest Grosz

Intreg ultimul an al acestui deceniu fusese unul zbuciumat, iar semnele din care rezulta ca viitorul lumii se intrepta intr-o alta directie decat cea prognozata pana in acel moment aparura cu destula vreme inainte. Intrebarile ridicate nu-si gaseau raspunsurile, astfel incat chiar si cei mai avizati dintre specialistii in prognoza au fost luati prin surprindere. \n Romania anului 1989 se multumea sa tropaie marunt in frig la cozile insiruite pe cate patru randuri adunate in fata magazinelor goale, unde produsele de baza se achizitionau atat cotra cost, cat si in baza unor cartonase care, conform politicilor alimentatiei rationale, trebuia sa asigure subzistenta populatiei si unde se manifesta singura opozitie a locuitorilor sai impotriva dictaturii prin cea mai la indemana unealta posibila: umorul. La acel moment, pana si Vestul afirma in gura mare ca mamaliga romaneasca nu va exploda niciodata. Uitau ca totul are o limita. Uitau ca oamenii acestia au fost treptat impinsi cu spatele la zid, iar peretele langa care s-au trezit ingramaditi fara discriminare era mult prea inalt pentru a fi sarit. Romanii se miscau si ei. Mai timid, dupa revoltele din Valea Jiului si Brasov, inabusite dur, dar se miscau. \n Mamaliga romaneasca, asezata de cineva pe focul istoriei, incepuse sa bolboroseasca si era gata sa explodeze. \n