Accidentul — Mihail Sebastian

O frumoasa poveste de dragoste desfasurata incet, in stilul lui Sebastian. Mai incet decat sentimentele lui Paul, unul din eroii romanului. Caci sentimentele, trairile si situatiile complicate, de altfel marea experienta a autorului, sunt desfasurate minutios pe parcursul romanului, situatii confuze sau clare dar de neexplicat, sau explicate incet si cu talc, fac din aceasta poveste de dragoste matura o alta capodopera a romanului romanesc de dragoste. O alta poveste cu final imprevizibil, inceputa de aceasta data in inzapezitul Bucuresti si finalizata pe partiile de schi de la Brasov. Brasovul era, in ultima zi de vacanta, la fel de vioi si de populat ca in primele zile. Strazile pline de schiori pareau niste imense peroane, pe care o multime grabita, agitata si volubila astepta sosirea si plecarea trenurilor. Birourile de voiaj din centru erau luate cu asalt de oameni grabiti sa-si vizeze biletele, sa cumpere tichete sau sa ceara informatii. Lumea care coborase de la cabanele din imprejurimi sau venise de mai departe, din Fagaras, din Bihor, dupa o vacanta de schi, se aduna inca o data la Brasov, unde se intalneau atatea drumuri. Erau figuri arse de soare, care isi suradeau pe strada ca si cum s-ar fi recunoscut. — E posibil, Nora, ca toti oamenii astia sa se intoarca la viata lor dinainte? E posibil oare, dupa ce au fost in munti, sa mai creada in lucruri pe care le-au lasat jos? De care s-au despartit? Pe care au vrut sa le uite? — Cine a fost in munti e un om liber, raspunse Nora. „Un om liber. Un om liber”. Paul repeta cuvintele ei. I se parea ca e foarte tanar, ca vine dintr-o lunga vacanta cu soare, ca toate drumurile sunt deschise in mintea lui.